Se-ndoaie plopu-n șale și-și scutură mătreața
Sub vântul ce gonește ca un trăpaș la vale,
De soare și căldură lipsită-i dimineața
Și norii se adună umbrind bătuta cale.

În crângul ce oftează la anii tinereții
A fost și plopul falnic un slujitor de bază,
Dar s-au schimbat atâtea, și-n ceața dimineții
O umbră de-ndoială pe crengi i se așează.

Din vremuri de poveste copacii din pădure
Stăteau legați de glie și-n timpuri de războaie,
Dar astăzi pe carare nu mai gasești nici mure
Și toți copacii tineri au groază de noroaie.

A fost și plopul tânăr, bogat în lungi semințe
Ce vântul fără milă le-a dus în lumea largă,
Când rădacina-i slabă, coroana-i fără minte
Și creanga mlădioasă nu-i bună nici de-o vargă.

Acuma vântul, ploaia și vârsta nemiloasă
S-au pus cu gândul plopul să-l scoată din țărână,
Dar doru-n rădăcină îl ține strâns de casă
Cât încă seva curge prin alungita-i vână.


14 Aprilie 2009