Niciodată pietrele
nu vor atinge
sânii fecioarei,
niciodată pietrele
nu vor strânge
coapsele femeii,
niciodată pietrele...
Niciodată!

Într-o seară
Manole, meșterul,
s-a îmbătat (bietul),
uitând s-o mai zidească
pe Ana,
după cum sta scris
să fie.

(de spaimă)
Cei „nouă meșteri mari,
calfe și zidari”
fugiră care-n cotro.

(de supărare)
Ana
fugi și ea
cu un crai
dintr-o altă legendă.

Au mai rămas
doar pietrele
și Manole.
El, Manole,
se jură
în fiecare dimineață
(la cântatul cocoșilor)
că odată și odată
tot o va zidi
pe Ana,
dar ele, pietrele,
nu-l cred.

Pietrele știu
că niciodată...