sărută-mă, noapte,
să dorm somn adânc
de veacuri...
în amorțită dimineață
m-așteaptă grav
al tău înger de fum
să mă adoarmă
în sicriul lui Bacovia de plumb.

sicriul lui Bacovia de plumb...

cu ceață deasă îmi acopăr trup,
să mai alung din vântul crud –
de frigul surd adorm flori
pe sicriu,
învăluite-n mantia de fum –
și eu respir eternul vis de plumb,
plin de carbon întins
pe buzele de fum.


6 februarie 2005