agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-08 | |
Mi-era frică să te cunosc,
căci erai cel ce umblă cu capul sus, prin Valea Palmierilor din Hârtie. Nouă, pinguinilor, ne e teamă de tot ce-i legat de căldură. Dar palmierii erau albi ca și plaja care se vedea dincolo de ei, Și foșneau frunzele lor, mai frumos decât scârțâie zăpada Și soarele răsărea în fiecare zi roșu din mare... Eram doar fiul Polului, adică fiul indirect al Polului, căci nu-i dădusem vreodată vreun jurământ direct Și într-o oarecare zi, când soarele era mai roșu-n Vale, pe nisipul alb au ramas urme de gheață, ce se topeau molcom... Erau urmele picioarelor mele înghețate... Acum țin minte puține din Pol, Þin minte cât de curat era stratul de zăpadă ce mă tot acoperea mereu, iar eu îl înlăturam cu o aripă... Þin minte foarte clar cât vroiam să zbor, dar era frig și totusi bine... Și mă aruncam încă și mai mult în zăpadă, să mă astupe ea de ce vroiam mai mult decât ce iubeam cel mai mult... Acum, ca și atunci, nu regret nimic. Iubesc cu toată ființa mea, oricât de apatică, Această Vale a Palmierilor de Hârtie, pe care nu o voi mai părăsi o existență întreagă... Și acel Pol îl iubesc, Acea extremitate ce nu o voi mai putea duce pe aripi, întru cât acum zbor, și aș muri dacă s-ar atrofia aripile mele. La Pol era prea dor de Vale, chiar dacă nu o știam...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate