Am urcat în foișorul de foc,
să văd cum iți ard călcâiele
și un fulger albastru
în sângele tău fierbinte,
inroșește un fruct coapt.
Trupul ca un plop tremurat,
se-nfioară de o patimă
și-mi mângâie gândul.
Pașii tăi trec prin mine
pe drumul căutat de umbra verii,
unde ne vom ciopârți iubirile
în casa neprihănitei așteptări.
Apoi vântul va purta polenul
gladiolelor sângerii,
pe la fereastra viselor însiropate
cu o dragoste stresată,
de grijile nepăsării prezente,
pană departe-n adancul finței
din care se vor naște
copiii ștrengari
ai nemuriri noaste.