sunt eu marinarul cu punți de noroi
văzute cu ochiul liber
sunt eu negustorul din bruges
care molfăie semiîntunericul
ca pe o chiftea burgheză
în timp ce pisicile maidaneze
adulmecă mieunatul pofticios
al sângelui pe balustradă
sunt eu vânzătorul din colț cu lebede negre la gât
mirosind a halviță și fistic si a mirodenii
maimuța urlătoare pe umărul înlăcrimat al regelui
cum plânge farfuria de linte
în fața bocancului
îmi ceri să te salvez pe tine măcelar al carbitului
cum aș putea să te salvez când degetele tale
au urme de pucioasă
sângele particular al pietrei
spală urma mormolocului singuratic
în timp ce ronțăitul negru de catifea al cârtiței
se lasă sedus de miresmele arse ale pădurii

în acea iarnă moartea umbla desculță prin parcuri
scria pe toate gardurile “libertate”
dormeza în întuneric aștepta melodia sângelui
îngerii stăteau liniștiți la locurile lor
ce altceva îți puteai dori
o mănăstire așezată undeva în zona gâtului
din care să gâlgâie de cinci ori pe zi rugăciuni
un falus de argint prin care să circule
anemic zeci de globule
ghiftuit de frică îți ascunzi lacrimile într-un binoclu cu aripi
în timp ce îngerul așteaptă pe marginea pleoapei ultima chenzină
ascunsă demult de bunica
în vreun ierbar decolorat