M-am cățărat pe nervul tău
ajutat de crampoanele unor dorințe
și mi-am prins coarda de gâtul tău.
Respirația, ca un uragan, mă balansa,
te atingeam, mă respingeai, te atingeam
până m-am lipit strâns de tine
și ți-am sugrumat neîncrederea.
Ajuns în vârf, deasupra viselor mele,
văd valea iluziilor unde totul
se pierde în micimea falsității.
De ce să mai cobor?