Cu ochii obosiți, închiși
Minat de nostalgie,
Zîmbăreț revezi pe toți
În zale și magie.

Ești plin asemeni lunei
Plăpînde în amurg,
Ce-și spulberă căldură
Cu nedreptăți la rug.

Inspiri adînc pe saturate
Cu vînt de primăvară,
Și te căiești pentru păcate
Pînă n-ai ajuns la moară.

Învață-mă sa tac ca tine
Și neclintit cu pleoape grele
Surîde, zi-mi "deja e mîine"
Și rătăcește-ma din nou cu rele.