agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-25 | |
1.după o vreme mi s-au deschis ochii și
câteva informații au început să se lege in cortex. nu știam unde sunt dar se auzeau alți oameni. respirând. nu eram acasă mă înconjura un întuneric aspru și era ca și cum noaptea ar fi pătruns prin încăpere și prin mintea mea ca și cum ar fi trecut prin carnea ce mi se strângea peste oase m-am gândit să îmi trec mâinile prin fața ochilor dar am descoperit că le aveam legate. totuși mă țineam cumva în brațe și asta m-a făcut să fiu trist. pentru mai multe ore noaptea m-a însingurat într-un pat străin care a transpirat încet sub mine 2. am aflat ieri de la frate-miu că m-au mutat de câteva săptămâni bune în dormitorul numărul 6 că sunt de mai multe luni înăuntrul azilului fiindcă s-ar fi spus c-aș fi facut unele grozăvii de care nici măcar eu nu mă cred în stare acum stau hăituit și închistat privesc ore întregi în gol fac toate acele lucruri pe care le faci într-un dormitor comun de spital când nu ai altceva de făcut decât cel mult să măsori pașii unei femei până la tine totul pare atât de lipsit de sens încât aș putea să urlu aș putea să mă apuc de umeri să mă zgâlțâi să îmi înfig în timpane tocurile subțiri și înalte de la pantofii ei negri 3. ea habar nu are că atunci când trăiești într-un salon comun ești nevoit să auzi tot timpul sunetele celorlalți repetițiile lor porcăriile lor și că ăsta e cel mai îngrozitor lucru ea nu face decât să mă roage înghit pumnul crunt de pastile 4. stau hăituit și închistat ghemuit în ungherul meudin dormitorul numărul 6 de unde mă gândesc cât de bine se ascund gândacii în orice crăpătură din ziduri cum privesc și ei tocurile subțiri și negre ce vin se opresc puțin apoi se îndepărtează și dispar rămân doar amanunte cum ar fi bruiajul înfundat al celorlalți comentariile macho urechile mele lipite strâns de palme și furia zvâcnind acut în coșul pieptului apoi calculul rapid al pașilor până la ei fracțiunea de timp în care mâinile ți se încleștează peste gâtlejurile acelea secunda în care își înghit cuvintele gândacii și sunetele unul câte unul câte unul 5. uitarea vine numai în somn &restul e un fel de buclă prin care ziua de azi e xeroxată aiurea după cea de ieri se citește pe fața mea că e ceva în neregulă că am nevoie de un sentiment de siguranță ca de o pereche de mănuși mă agăț constant de pachetul din buzunar și mă folosesc de câte o țigară de la frate-miu ca de o armă împotriva neliniștii dar asta nu schimbă absolut nimic când mă trezesc 6.ziua se ascunde ca o pisică sub pat la capătul holului gardienii joacă table asistente prăbușite pe cate-un scaun pozează în păpuși stricate în fața vreunei uși iar prin curte nu mai e nimeni dintr-un casetofon urlă o fată ceva undeva și prin aer răzbate vag agonia orașului de dincolo de ziduri 7. mă întorc pe o parte și pe alta în patul meu de fier și fiere mă gândesc că de la 180 de grade tavanul e doar un perete dincolo de care un dumnezeu se joacă cu un graffiti și seara e calmă și nu respiră nimeni lângă tine 8. câteva clipe mai târziu deschizi ochii ca să descoperi că e deja 3 a.m. și la 180 de grade timpul curge altfel restul lumii doarme sau e moartă sau poate ești înconjurat de ființe care nu știu să trăiască în întuneric dar dacă tu ești încă în viață atunci de ce te ridici te apropii de fereastră aprinzi încă o țigară 9.am fumat atât de mult încât în cele din urmă afară s-a facut lumină și înlăuntru trupul mi s-a revoltat cheagurile de sânge și gudron mi s-au strâns ca un pumn în coșul pieptului dar nu pot să fac nimic să mă opresc sunt dependent de toate acestea deși nici dependența nu îmi iese prea bine așa cum nici gesturile inconștiente nu ies mereu dar ceva se schimbă constant în spatele ochilor 10. tușesc până la epuizare și sângele își întinde firișoarele fragile peste bărbie peste piept peste cămașa cu mâneci lungi apoi culorile se închid încet și mă liniștesc încep să gândesc că e totuși loc de mai mult de mai bine aș putea să mă obișnuiesc cu blândețea sorei ce ce mă ține de mână și de frunte și cu toată această lume imaculată care mă ține de mână și de frunte în camera albă cu o singură fereastră cu un singur soare pe zi 11.până la urmă îmi lovesc cu toată puterea piciorul de noptieră o privesc cum se răstoarnă în timp ce camera se umple de țipete e ca un joc de fotbal doar că tocmai s-a terminat te așezi înapoi pe marginea patului și fixezi peretele și ușa prin care în câteva secunde vor trece pumnii aceia ciobănești apoi siringile infecte cămașa te va îmbrățișa și mai strâns în timp ce ești lovit de ziduri și târât la dușuri vei reîntâlni furtunul acela greu cu măngăierea lui înghețată și apoi camera fără lumină podeaua peste care te vor lăsa ud și desculț ai să încerci să uiți durerea ore la rând spre dimineață dacă ai noroc o să apară și ea cu mângâierile ei feline e ca un joc pe care îl poți pierde dar vei ști că ești încă în viață că e ceva viu in spatele ochilor. **** ********* |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate