au trecut atâția ani de atunci
altă unitate de măsură nu există
încât inima pare o stare de frig
care se întinde peste oase
cotropește
persistă

ce s-a ales de mine
ce s-a ales de noi
o urmă-n câmp rotește părăginire
oarbă
scaieții râd ca jderii
și se reped să soarbă
din jugulară norii cu blană de zăpadă

tresar sau mi se zbate frica
de mine însumi c-aș fi cuvântat nimic
jivinelor las trupul
mă ridic
din iarba-n care o să intre coasa