îți visezi copilăria ca pe o casă unde se mișcă
degetul viclean al mamei arătîndu-ți fereastra
disperarea ei ți se agață de nasturi
întotdeauna așteptarea te face mai mic
îți pune bani reci pe creier
în mijlocul camerei stai – o muscă fără religie,
oul e mutat dintr-un spațiu în altul
bagi mîna în el și scoți un fanion galben
niște corpuri amorțite la răsărit și tu urmărind
cum suie pe cer limba de sare a profeților
așa da așa nu realitatea

trece timpul,ochii lui
rămîn lipiți de fotografii

scrii cu teama să nu-ți crească
dinți de șoarece.