Pe decupajul fotografiat în lipsă
a trecut alunecând din acoperiș în acoperiș
glonț de lumină direct în inimă
ca un câine credincios intravenos
mușcând din sângele zilelor...
s-au întors clipele neșlefuite
pietre cubice, reci și nesfârșite
zile în Totul sau Nimic...
nopți chircite pe colțul patului
în vise simetrice încleștate
tremurând într-o ultimă suflare
călduță și irespirabilă
niciodată suficientă sieși
alungând și tulburând oglinda
spartă a zilelor si nopților pierdute
pe drumul promisiunilor deșarte bolnăvicioase
chip fragmentat străpuns mort
nici unui timp hărăzit în lăcașurile vane
niciodată în același loc este momentul rătăcirii întotdeauna!