ți s-a deschis ochiul, Doamne, ce să-i arăt
cînd toate se duc din mine pe o apă?
pene de gîscă în noapte – sufletele oamenilor
înșirate pe ață la gîtul tău.

o liniște de-nceput. timpul înlemnește
ca o orchestră atentă la mîinile celui ce se îneacă,
doar eu aud în vis clipocitul apei
peste icoana la care mă rog.

soarele iese din mare, cercul se închide
- șarpe ce mușcă pe furiș din propria-i coadă -
tu nu te arăți dar întorcînd pietrele
de pe fața ascunsă a fiecăreia îmi vorbește un înger

noi doi pe cer dintr-o dată imenși
- om și sfînt alergînd unul înspre celălalt -
închizîndu-ne perfect ca subsuoara
celui coborît de pe cruce