și încă mă colindă
copilul mamei mele
acela ce-i surâde
din pozele postume
ce știu străinii-aceștia
cu vorbele lor grele
cenușa care crește
în colțul meu de lume

simt oare când mă nărui
de sete, sau de țip
ca toată duioșia
în pieptul meu să crească
veți râde-atunci, pesemne
de vechiul arhetip
al meu, ce-ntruchipează
durerea femeiască

motivul meu poetic
și starea mea de veghe
vor fi însingurarea
și pasul într-o parte
v-am spus că țin un înger
înveșmântat în zeghe
alter-ego-ul tragic
și semnul meu de carte

aici e cel mai bine
trezirea mea să-mi fie
cu piatra care știe
s-aștepte ceasul bun
eu nu sunt o poetă
dar am în poezie
cămașa mea de forță
când mă numiți nebun