O briză de raze de lună
se scurge încet peste trecutul
din nopțile antice
și cheamă sfinții
care nu aud nimic...
niciodată...
Nu pot să văd nici misticul vârstei,
nici frumusețea vieții.
Destinul apare pentru toți oamenii
într-o dorință fragilă.
Sunt ghizi de speranță
care se aruncă în flăcări
Și ard fiecare vis.
Toată frumusețea.
De două ori.
Se răspândește prin vânt.
Mă urmărește până la marginea soarelui,
unde doar sufletele cele mai reci
supraviețuiesc.
Râzi când ne scufundăm în tristețe.
Stăm singuri,
iar timpul se oprește...
doar pentru Tine.