Singură-n palatul
din chirpici, cu Steaua
a primit, spre noapte,
(cete, cam vreo șapte),
doar ea, șaordeaua,
de-a speriat tot satul.

Ci-o rază, țiganca,
tot băgând sub fustă,
(prima, dintre șapte),
lumina a lustră,
printre coapse coapte,
clipind tranca-fleanca.

Și-a venit țiganul,
fluierând, agale,
`neață pe-nserate
(pe cărări tot șapte),
cam adus de șale
și-atârnând ciocanul.

Geamuri strălucinde
vazând el, prin ceață,
spus-a scrâșnind șoapte
(la numar tot șapte):
«șaordeo, dulceață,
ceți fac de teoi prinde !!!»...

Dar ajuns, oriunde
s-a fălit țiganul,
apoi, și la capre
(una, zisă Șapte),
c-are deschis balul
cu Lumini și umbre.

Venea popor mult
s-admire minunea
și ciudos cam foarte
(din șapte în șapte),
comentând aiurea
profit așa cult.

Epilog («după ani de blog...»):

Din firma model
a rămas reclama,
luminată-n parte
(becuri sparte - șapte),
ce-are scris, cu lama,
adânc: "Parpanghel!”




*din ciclul «comentarii vechi și nouă»