agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-14 | |
Era aici... ca o prelungire a trupului,
ca o firească nuanță din armonia odihnei în mișcare, de pe o treaptă a unei scări de timp. La început, așa se întâmplă, că nici nu-i observi lipsa... N-o bagi de seamă, așa cum nici prezența-i n-o mai prindeai în plină lumină a conștiinței. Doar o nelămurită stare de gol lăuntric trădează cu tăișul ei fin, sclipitor percepția difuză, razantă, a pierderii... Apoi, în raza privirii neliniștite apare, deslușit, neapărutul. Locul din cuget e cald încă de familiarul prezenței apuse, abia, dar mintea deja se clatină ca amețită de tăria absenței, părelnic irecuperabile. Și iată, conștiința descoperă ca un sigiliu, chipul morții în locul lipsit, fără tăgadă, de prezența familiarului. Cu ce dar, atunci, vei ridica punte peste abisul înstrăinării ce mijește, cu ce văl vei acoperi distanța săpată între tine și darul desprins din pomul deprinderii, din raza mâinii făptuitoare? Oare cu deznădejdea amorțirii în pragul neființei? Așa nu-ți vei găti decât numai deșertarea voirii în veșnica fugă pe care, straniu, disperarea o cheamă, în veșnica întoarcere a privirii de la fața lui Dumnezeu. Căci, ia aminte, lumina cercării dumnezeiești este totodată și cercetarea lipsirii de cele iubite, familiare și pururi la îndemână. Cu vălul smereniei, însă, vei atrage lumina ce caută în ea întrupare, lumina ce umple orice gol și lipsă de strălucirea feței lui Iisus. Și vei afla atunci, cu bucuroasă uimire, că toate sunt, pururi, întregi în mâinile Lui ce cuprind întreg spațiul și timpul. Toate sunt gata spre a-ți fi, mai viu, împărtășite, gata de prefacere în însuși rodul Iubirii, sub revărsarea de har a Liturghiei Trupului lui Hristos, toate sunt păstrate, toate sunt înnoite, spre a-ți fi, ca unui fiu, dăruite! Îndată, mișcat, rănit de vederea străină ce înmiresmează absența cu dorul cel peste fire, un câștig vei socoti lipsa... și vei lăsa toate să curgă ca o apă limpede cuprinsă în malurile iconomiei divine, atrasă de marea Vieții netâlcuite, dumnezeiești, de marea ce scaldă în chip preafrumos țărmul veșniciei. Atunci, în nemișcata închinare ce lasă netulburată oglinda apei, privirea va străbate lumea până la temeliile iubirii, până la piatra din capul unghiului, cea netăiată de mână, Cuvântul întrupat! Cum oare, la acest hotar al crucii, al stării înaintea lui Dumnezeu cu lumea în brațe de cuget, n-o vei dărui, întreagă, Mirelui? Căci, cuprins de nestăvilita râvnă a vederii Celui nevăzut, te vei apleca cu totul în afara lumii, ca peste o fereastră de icoană, doar spre Cel ce mai presus de toate îți lipsea - și toate împreună cu El - iar prin lipsirea de toate, ți S-a dăruit pe Sine Însuși - împreună cu toate!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate