agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-22 | |
Mâinile cele mai frumoase de pe lume
basm dedicate părintelui Ilarion Felea A fost odată un sobor de înțelepți, Ce se știau prea dăruiți de Dumnezeu, și drepți. Ei cunoșteau mai mult decât se poate spune, Și-aveau în minte, și în suflet, și-n salariile lor,o, ce minune, cele mai multe cifre zero de pe lume. Din bunătatea lor, ca niște înțelepți care erau, În cel mai mare lux se îmbrăcau. Și fiecare-avea nu doar o vilă cu piscină, ci, de s-ar putea, zeci, sute, La mare, în pustie, dealuri, plaje, dormitoare, sau planetele private de la munte – Ca să se plimbe și din mintea lor să scapere lumini Aveau la scară, fiecare, cele mai vestite mărci de avioane, iahturi, carduri, mega-înțelept calculatoare călătoare, celulare și mașini. În companii prospere erau membrii de onoare, Și nu avea înțelepciunea lor în univers, hotare… Într-o prea fericită zi, s-au adunat la sfat, Și unul dintre ei a întrebat: Părinți prea înțelepți, nu îmi dă pace de mai multă vreme o-ntrebare: Unde să fie cele mai frumoase mâini care trăiesc sub soare? Ce simplu! Au râs înțeleptii toți pe săturate. Cele mai frumoase mâini din lume nu sunt doar curate: Sunt mângâiate cu săpunuri scumpe și-alifii, Manichiurate cu soluții sidefii – Pilite, îngrijite, stau în puf, Și nu cunosc nici frigul de pe lume, nici strădanie, nici cel mai mic bănuț din univers ca milă,nici zăduf… Atunci, sfinți înțelepți, ce-ar fi să facem un concurs, un prea-cucernic bal, Să premiem aceste mâini care pe lume n-au egal? Îndată, vestitori și olăcari, Și din mass-media, cei mai strașnici lăutari, Strigat-au hotărârea înțelepților cei mari: Și dame, și bărbați din țări îndepărtate Venit-au la palat, cu mâinile profund manichiurate, parfumate, S-aleagă înțeleptii tainicelor case, Din lume, cele mai neprihănite mâini, și mai frumoase… Venit-au cu inele de-aur, de argint, și pietre scumpe, De înțelepte premii și ovații, cu zerouri multe, să se umple… Dar s-a-ntâmplat, prin nu se știe care socoteală, Să dea prea bunul Dumnezeu în toată strălucirea lor o biată boală; Și juriul înțelept căzu la pat, și în zadar striga: Vai, cine-mi dă și mie un pahar cu apă, Cine-mi dă un hap, Că nu mă pot scula!? Zadarnic toți strigau după o mână de-ajutor, Căci toate mâinile-ngrijite și sulemenite se temeau să îi ajute Să nu ia Din barba lor Vreun terorist microb molipsitor… Sau, și mai rău Să nu se murdărească, Să-și piardă lacul, puful, egoismul și parfumul, Cu vreo îngrozitoare mostră de sudoare, mai lumească… Și în cumplita pacoste și frică, Veni trecând încet Pe lângă patul fiecărui înțelept, O biată bătrânică. Cu mâinile-i zbârcite și tremurătoare, Le-aduse câte un pahar cu apă, pentru marea fierbințeală, Căte un medicament, Un pansament, O mângâiere și o alinare… ba, le mai duse prea puternicilor înțelepți și câte-o biată oală… Vai, bine-a fost! Au exclamat toți înțelepții (care aveau pe lume, în zerouri, cel mai mare preț de cost) Aceste mâini care ne-au ajutat sunt parcă cele mai frumoase de pe lume! Așa e! Zis-au toți. Aceste mâini care ajută sunt cele mai frumoase mâini din lume! Ia spune, bătrânico, ai un nume? Dar ea plecase. Și înțelepții mult s-au bucurat Și s-au bătut și s-au certat Căruia dintre ei i se cuvine premiul pentru mâinile din lume cele mai frumoase… Și se mai ceartă și se bat și-acum Căci din înțelepciunea lor se trag Cele mai păcătoase, travestite în trupești minuni, iar nicidecum dumnezeiești, foloase…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate