când am crescut mi-am dăruit inima
mă săturasem de-atâta milă și dispreț ură lașitate
nimic
un nimic din care credeam că voi deveni profet
cuvântul meu devenit mut încleștat în negi
doamne
între mine și epopeea difuză ce trăncănește în fața blocului
nimic
nici măcar aerul nu mai plânge

am o pereche de papuci de casă pe care îi șterg de praf în fiecare dimineață
niciodată purtați
o farfurie din tablă pe care o lovesc când mi-aduc aminte de hrană
un pahar ciobit
și liniștea

ce liniște?
tramvaiele deraiază pe șinele încălzite muritorii urlă și-njură
ce doamne? ce ție? ce mie?
în locul inimii am cumpărat un circ unde-mi dresez toată ziua show-ul
„la stânga! la dreapta! și-acum un salt mortal! Bravoooo”
bravo? pentru?
după fiecare serată spectatorii pleacă râzând „un spectacol bun” „da, da”
da? pentru cine?
nu e spectacol

e viața
mea