agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-06 | | Înscris în bibliotecă de Rotaru Andreea
"Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc; Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate, Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc! Ah! inima-mi zvâcnește!... și zboară de la mine! Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da: Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine, In brațe n-am nimica și parcă am ceva; Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează, Și nici nu prinz de veste când singură mă strâng Și tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază, Pornesc dintr-înșii lacrimi, și plâng, măicuță, plâng. Ia pune mâna, mamă, — pe frunte, ce sudoare! Obrajii... unul arde și altul mi-a răcit! Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare; În trup o piroteală de tot m-a stăpânit. Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica: O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător. Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica, Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor. Și unul să se roage, că poate mă dezleagă; Mătușile cu bobii fac multe și desfac; Și vrăjitorul ăla și apele încheagă; Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da de leac. De cum se face ziuă și scot mânzat-afară S-o mân pe potecuță la iarbă colea-n crâng, Vezi, câtu-i ziulița, și zi acum de vară, Un dor nespus m-apucă, și plâng, măicuță, plâng. Brândușa paște iarbă la umbră lângă mine, La râuleț s-adapă, pe maluri pribegind; Zău, nu știu când se duce, că mă trezesc când vine, Și simt că mișcă tufa, aud crângul trosnind. Atunci inima-mi bate și sar ca din visare, Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit. Acest fel toată viața-mi e lungă așteptare, Și nu sosește nimeni!... Ce chin nesuferit! În arșița căldurii, când vântuleț adie, Când plopul a sa frunză o tremură ușor Și-n tot crângul o șoaptă s-ardică și-l învie, Eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vântu-n zbor; Și când îmi mișcă țopul, cosița se ridică, Mă sperii, dar îmi place — prin vine un fior Îmi fulgeră și-mi zice: "Deșteaptă-te, Florică, Sunt eu, vin să te mângâi..." Dar e un vânt ușor! Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica: O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător; Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica, Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor." Așa plângea Florica și, biet, își spunea dorul Pe prispă lângă mă-sa, ș-obida o neca; Junicea-n bătătură mugea, căta oborul, Și mă-sa sta pe gânduri, și fata suspina. Era în murgul serii și soarele sfințise; A puțurilor cumpeni țipând parcă chemau A satului cireadă, ce greu, mereu sosise, Și vitele muginde la jgheab întins pășeau. Dar altele-adăpate trăgeau în bătătură, În gemete de mumă vițeii lor strigau; Vibra al serii aer de tauri grea murmură; Zglobii sărind vițeii la uger alergau. S-astâmpără ast zgomot, ș-a laptelui fântână Începe să s-audă ca șoaptă în susur, Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână Și prunca vițelușă tot tremură-mprejur. Încep a luci stele rând una câte una Și focuri în tot satul încep a se vedea; Târzie astă-seară răsare-acum și luna, Și, cobe, câteodată tot cade câte-o stea. Dar câmpul și argeaua câmpeanul ostenește Și dup-o cină scurtă și somnul a sosit. Tăcere pretutindeni acuma stăpânește, Și lătrătorii numai s-aud necontenit. E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veșmântul său cel negru, de stele semănat, Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat. Tăcere este totul și nemișcare plină: Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat; Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină, Și apele dorm duse, și morile au stat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . "Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare Din miazănoapte scapă cu urme de scântei? Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare? Ori e--să nu mai fie! — vro pacoste de zmei? Tot zmeu a fost, surato. Văzuși, împelițatu, Că țintă l-alde Floarea în clipă străbătu! Și drept pe coș, leicuță! ce n-ai gândi, spurcatu! Închină-te, surato! — Văzutu-l-ai și tu? Balaur de lumină cu coada-nflăcărată, Și-pietre nestemate lucea pe el ca foc. Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată; Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc! Pândește, bată-l crucea! și-n somn colea mi-ți vine Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel, Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine N-au nici un pic de sânge, ș-un nas --ca vai de el! O! biata fetișoară! mi-e milă de Florica Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit Și s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica: Să fugă fata mare de focul de iubit! Că-ncepe de visează, și visu-n lipitură Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu, Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură, Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate