Ce mult îi iubesc
Pe cei care se îmbăiază
In apa miraculoasă a cărților,
In apa mărilor și oceanelor de cărți,
In apa râurilor de cărți,
Străbătând căutarea pâna la
Cartea izvoarelor,
Pe cei care alunecă înspre adâncuri
Fără să se sufoce
La îmbrățișarea cărților caracatiță,
Fără să se teamă
De peretele abrupt al cărților stâncă
Sau de amagirea cărții nisipurilor.
Cât de mult îi iubesc
Pe cei care înoată dezinvolt
In apele planetare ale cărților,
Regăsind mereu drumul spre suprafață,
Unde revin înțelepți și avizi,
Brăzdați adânc de șuvoaie de cuvinte
Nu doar uzi.

Ma gândesc cu duioșie
La cei pe care îi iubesc astfel,
In timp ce curăț zarzavaturi
Si le trec, cu degetele răsfirate,
Sub șuvoiul mereu al aceluiași jet
De apă de la robinet.
Poate că într-o duminică dimineața
Voi primi un semn de la ei -
Un strop de apă, prelingându-se-n alt fel
Printre un morcov și un pătrunjel
Si atingându-mi complice podul palmei.

Voi părăsi atuncea "zarzavatul"
Si în citit voi merge să mă-nec.