Culegem podgorii de cartofi ghimpați în plante
Și semănăm pământul în deșeurile de petrol,
Propovăduim pacea și liniștea căminului
Cu mâinile pe arme…
Copiii nenăscuți, în armata care veșnic cere carne,
Preventiv, îi înrolăm.
În piept purtăm insigne,
Ca semn de recunoaștere al unei țări pustii,
O mamă are dreptul de a plânge
Pe toți cei ce nu mai sunt vii.
Dezertăm din speranță,
Ne predăm în păcat,
Și totuși, cu mâinile legate la spate
Închinăm Domnului o rugă cu limba,
Că poate,
Ne iartă de a fi uitat
Inocența și teama și zâmbetul descărnat de vicii
Și setea de sânge și pofta de înțelepciune păgână
Și toate câte pe foaia îngerului,
Ce ține socoteala, se adună.
Culegem, trecătorule, permanent din pământul ce-ți hrănește odrasla!
Și semănăm în schimb podgorii de carne și oase…
Iată năpasta!
(6-aprilie-2002)