Femeile bătute miros a frunză arsă...

femeile bătute miros a frunză arsă
când trece oropsirea ca fulgerul prin ele
în trunchiul fără ramuri se macină inele
cu așternut de carii sub vârsta neîntoarsă
se prăbușesc în maldăr la vânăt vântul urii
iar gunoierii nopții le sună stele-n cer
la istovirea clipei sfrijiții sâni dau zer
mai veninos ca iazma din mijlocul pădurii
și cresc ciuperci cât pumnul eternului dușman
pe pajiștea sordidă a trupului de iască
imperiale cercuri din ochiul lui satan
și vin la mal de riduri în herghelii să pască
lungi lacrimi de gravidă silită an de an
doar fetuși morți de frică în lumea ei să nască