erau cuminți femeile de-odinioară
în ochii tăi se răsfățau ades poete
aveau conduri din tuberoze toamna
vise și vrăji purtau ascunse-n amulete

de suflet si inimă-albastră lăuta cânta
șoptind duios printre catifele și luturi
păsări de piatră amurgeau în havuzuri
pe gurile arțarilor bruma punea săruturi

iar înspre zori luceafărul de dimineață
încercănat se agăța timid printre perdele
cu o țigară fără filtru-n colțul buzelor
zâmbind unor artiști uitați prin cafenele

melancolia își rotea privirile prin încăpere
ceașca lila se-ndrăgostise de un șef de gară
un arlechin oranj zâmbea dintr-un tablou
și-n jurul nostru mirosea naiv a scorțișoară