Deșertăciunii mele

Deșertăciunii mele, Doamne, să nu-i spui,
Că nu-i de trebuință nimănui,
Că numai rupe din iubirea ta
Mai mult ca pâinea cea de fiecare zi, și dragostea –

Să nu îi spui că are chip de câine,
Doar latră, mușcă, pentru ziua cea de azi, și mâine –
Să nu îi spui că-și apără în haită dreptul ei,
De a se bucura de toate câte-n viață poți să iei –

Să nu îi spui că suflet nu mai are de pe când
A învățat mai mult - ca să îl uite mai curând pe cel plăpând –
A învățat mai mult - să fugă de nevoi și sărăcie,
Nu să slujească celui nevoiaș, ci să Îți ceară tot mai multe, Þie –

Să nu îi spui că mai presus de Tine, chiar, se pune,
Că nu mai are Dumnezeu, nici taine, nici prisos, nici rugăciune,
Să nu îi spui că nu mai e demult copil,
Ci suflet împietrit de tragi-comic figurant de vodevil -

Să nu îi spui: dă-i doar un colț în veșnicie
Þărână în Împărăția Ta, să fie…