Tristețe de toamnă, cu frunze căzând,
Covorul de frunze, tăcut se așterne,
Rar se aud, ici-colo, păsări cântând,
În inimi tristețea-i, in cicluri eterne!

Departe-i și visul cu tine mergând,
Din vara cea caldă cu soarele plin
Și singuri in toamnă, cu suflet gemând,
Pe-alei rătăci-vom, inlănțuiți in suspin.

Acum, la fel ca-n fiecare toamnă,
In suflet tristețea-i adanc furișată,
Iar gândul imi zboară, la o Doamnă...
Unde mi-s toamnele, de altădată?
...Doamne! de-aș mai trăi o dată!

Bucuresti 12.10.2006