Voi nu stiti
care e puterea mea.
Voi doar ma vedeti
micsorat,
cu coatele lipite de balustrada,
vopseaua alba amestecandu-se cu pete de rugina,
in fata marii,
privind in jos la valurile ei
ce nu sunt negre,
si nici albastre,
si nici verzi,
si tacand.
Voi nu ma auziti,
caci nu vorbesc
pe limba voastra.
Dar tacerea mea
ascunde-n ea furtuna,
de ce nu stiti asta?
Ascunde castele subtiri
de nisip rece,
prabusindu-se.
Ascunde frica.
Cu lacrimile din ochii mei
incerc sa ascund
mii de oameni, care omoara...
Sperante.
Mari.
Vise.
Increderi.
Dorinte.
Munti.

Voi nu stiti care e puterea mea.
Stau intre voi si mare,
incercand sa inteleg,
incercand sa o opresc,
incercand sa respir calm,
temandu-ma pentru voi,
urandu-va in acelasi timp.
Si doar astept clipa
in care-am sa ma-ntorc,
tot tacut,
si am sa plec.