Apoi creierul meu mi-a obligat trupul să nu mai viseze
Retez capul oricărei iluzii oricărei fantasme
cum tăia tata iarba cu coasa

Apoi am devenit un mecanic cognitiv
pur trufaș imbatabil
Trupul meu e pentru mine un obiect de metal
rece dur cenușiu
cu care fac ce poftesc: îl lustruiesc îl scuip îl insult
îl tăvălesc prin zăpezi prin moloz prin gunoiul zilei de ieri
dacă am chef îl dau de podele îl fierb în cazanul cu smoală

Prietenii mei de-o viață - bărbații: o menajerie de sticlă
orice bărbat în carne și oase e-un obiect delicat
un exponat de muzeu
căruia mental îi atârn de gât o tăbliță: nu atinge! e viu!

Oho. A fost o poveste de ani. Un măcel un pogrom
tacut și metodic
a fost trufia de a-mi fi mie însămi suficientă
a fost un măcel desfășurat la subsol
da
la mine în creier

Acum e liniște. Troia a ars. Au ars deopotrivă
troienii Marta și-aheii
Acum e târziu. Trupul meu de metal
taie aerul strada asfaltul oceanul oțelul
transformă
ziua cenușii în ziua mâniei
Oho! Mânia de sine. Mânia din urmă
Da. Tai ca o spadă ca o gilotină bine reglată
capul iubirii capul fantasmei capul năpârcii
capul tău de bărbat ce nu mă visează
Capul tău de bărbat ce nu mă strigă pe nume.