motto:

Poți să-ndrugi povestioare,
dând cu versuri, permanent,
cel mai cel mai cu talent
e-un pitic dat pe… redare.

Ioi, baci Gheo, servus draghe,
un` duci tu așa vârtos,
încărcat cu-n sac ce traghe
el de tine, până jos?
- Servus, Istvan, bade frace,
cât mi-aprind eu un trabuc,
ia un pic sacul în space
și (din fumul ce-l produc),
ți-oi lăsa poace jumace!

- Ia-n așe, greu ce-i, mă doare
și o splenă, și-un pecior…
- Hai cu mine, pe cărare.
Cât fum eu, încetișor,
te voi ușura cu-o basnă
ce-am aflat-o ieri din sit.
- Hei mei, zi, pe scurt, că-i caznă
sacu` teu nenorocit.

- Hop, așe! Zice că-n State
trăia un bătrân ciuhap
care-abe` împins din spate
mai mișca, dintr-un ciorap.
Era vai de el, sărmanu`,
când sufla vântul un pic
zbura ca aeroplanu`
spre Oceanul Pacific.
Când pușca, și-ncet, vreo ploaie,
prin băltoace, vai de el,
că plutea, cât să-să-nmoaie
chiar și sufletu`-i, candel.

Se târa, ce mai, prin viață,
singurel, că al lui fiu
își găsise-o soață creață,
ce l-a dus…unde…nu știu.
Cert era că mângâiere
pentru `cest bătrân Ahmet
exista, cu precădere,
scrisul de pe internet.

Tot scriind, grădina-i mare
și frumoasă altă dat`
a rămas fără vreo floare,
cu pământul nesăpat.
De-aruncat cu o sămânță
n-ar fi fost așa de greu
la arab, dar străduință
cu pământul era, zău.

- Hai, baci Gheorghe, zi mai iute
că mă doare tare-n spate!
- Meri frumos, prin țentru du-te,
c-am ajuns…la jumătate.

Cum am spus, Ahmet, pe dat`,
ca să scape de năcaz,
spre feciorul…măritat
a scris, la taste, ucaz:
“- Bre, Hassane-i nebunie
în grădină, mă îngrobi,
de nu vii cu-a ta zoție
și cu-o zabă, ză faci grobi.”

Cum Hassan, nicicum, să vie
n-avea, dintre dune, chef,
a trimis iute solie
prin PC-cul de la șef:
“- Tată nu viu, da`-n libadă
vezi că-z buze la băstrat
niște “CHESTII” cu o coadă,
taman bune de zapat.”

Tare s-o mâhnit cel tată
de răspunsul scurt primit
și, cu-o lacrimă pictată,
într-un colț, a adormit.

În timp ce-și făcea el, însă,
vise-n somnul mângâios,
toată curtea lui întinsă
o fu` plină. Sus și jos.
F.B.I., armată, CIA,
cu purcei și cu hârleț,
au dat iama ca stihia,
scormonind pământul, preț
de o noapte încheiată,
căutând zadarnic “CHESTII”
și-au plecat cu fața plată,
gînditori ca niște trestii.
A rămas, în a lor urmă,
numai arătură fină,
de parcă-ar fi trecut turmă
de tractoare, zi-lumină.

"- Rezolvat broblema, tată?"
a găsit mail bătrânul,
dimineața, când arată
a văzut grădina. "- Bunul
Allah să-ți ajute,
mulțumesc, așa-i. Pesemne
că dacă-ți zcriu iar, tot iute
'mi vei tăia zi nizte lemne..."

De atunci, Ahmet, întruna
spunea cătră cer, încetu`:
“- Alah, tu îmi ești minunea,
dar mai tare-i …Internetu`!”

Gata, Istvane, povestea,
râzi și tu, un pic, măcar!
C-am ajuns! Nu-i bună vestea?
- Ha! E bună…La ... magar!
Numa` una întrebare
vreu, baci draghe, să-ți mai pun:
Ghe unghe-ai avut țigare
cu așa ghe mult tiutun?

- Frace Istvan, pe fund stând,
îți răspund corect, în ton:
“`Cesta nu-i trabuc de rând,
îi trabuc de-al lui Clinton!”

- Da` în sacu` -acest` e tină,
ori plumb pus-ai, negreșit?
- E-un "petic", pentru "gredină",
cu-aparat de povestit…