În umbra privirilor duioase ale amurgului
sub lacrimile razelor
mă plec acestui pământ
mă înfig precum firul de iarbă-n fața furtunii
în rădăcinile mele
în poalele voluptoase ale
țărânei
așezat în lotca mea vlăguită
cu venele jugulare-n mâini
precum două vâsle
purtând culorile curcubeului-n retine
sfâșii apele magmei
Înaintez către țărm
acolo unde îmi face cu mâna
ultima bătaie de inimă
acolo unde mă așteaptă ultima lacrimă.