Fata de la cafenea

Fata de la cafenea cu ochii moi
Și rochie pe ea,
Cu cercei de soare alungit
Ore în șir o privesc uimit.

Are în pasul ei adânc un țipăt plâns
Iar pe luminosu-i chip
Nu poartă farduri sau nisip,
Ci un simplu ruj de ceară dat pe buze
Pentru îngeri… pentru muze.

Fata de la cafenea
O găsesc în zațul de cafea,
Cu părul ei vâlvoi pe spate
Și privirele-n-ghețate,
Iar când din ceașcă mă înfrupt
Cu sărutul ei mărunt
Poeme scriu în bucurie
Dintr-o jale de solie.

Cu mâna mea trupu-i se scrie
Pe un sicriu de foaie albă,
Și în ea rămâne-ascunsă
Fata de la cafenea cu ceară unsă
Ca o floricică de fecioară.

Eu, așteptând încă o cafea
Amară, fără zahăr smuls de crin
În cafenea privind pereți
Voi săruta ochii ei poeți
Cu-o poftă albastră de divin
Ca dintr-un înger cu petalele de nea…
Fata de la cafenea.