Spovedanie sau mărturisirea unei lumi

Misterele și-au zugrăvit icoane
Izgonind taina nopților în plină zi.
Haotic își desfac fecioarele
Aureolele sacre…
Iar singure doar
Ele, șoaptele care or fi
Le mai aștept
Așa cum cerul așteaptă-ntâlnirea
Pământului cu Soarele
Omagiat de copiii.

Totul îmi pare încercare
De emoții ca a unui prunc
Ce-și strigă identitatea de ceară a mamei
Care tace …la trunchiul unui dud.

Dacă aș putea să-mi spovedesc icoana
Orbii și-ar cumpăra culori
Rătăcite de chiar poeții
Extaziați de păcatul cărărilor ce-și
Scutură lenjeria lumii
Ca o talpă de ușă deschisă… încă vie
Mai mult… cenușie.



Miresele în altar și-au lăsat voalul
Uitând de misterul nopți ce
Le-a promis împlinirea… spre
Trecerea în vremea ce-și zidește cearceaful
Pentru patul cel de lut făcut icoană.

Eu îi aștept pe toți
La spovedanie
Cu pocalul în mână.