Băltești în sânge crud,
Puroiul, șuvoaie din rădăcinile tale, mă infectează
Aprig șerpuiesc ramificații nervoase în ventriculul stâng…
Dreptul încă-i curat…
Și-n frunze, ramuri crești copacule, crești scormonind în adânc
Te reverși și lasi sângele să se închege
Cu ură uscate frunze legeni
Pădure de copaci în iadul viitor se zvârcolesc sub dorința-ți eternă
Zbuciumată printre rădăcini încovoiate de iubire,
O nouă frunză coboară ruginită.
Inima se lasă însămânțată de copacul vieții
Așteptând ca rădăcinile lui să se hrănească din o nouă inimă rănită.