Þipătul pescărușilor

Vorbele nu devin brumă,
ci ploaie peste delte în flăcări.

Dincolo de peretele simțurilor,
brațele sunt frânghii de aur,
ce leagă pernițele fluturilor de polen
și țipătul pescărușilor de mareele spaimei.

Mai înalt decât îngerul,
sub bolgia cea mai de jos,
lanțul din foi de salcâm
îmi sapă în piept
un țărm de pace statornică.

Mai întârzie, Doamne,
sub aripa Ta vântul
ce mătură luceferi fără case,
ceruri fără cetăți de scăpare
și zăpezi săgetate de ierburi.






















Cris des mouettes

Pluie au-dessus des deltas en flammes
deviennent les paroles, certainement
pas nuages!

Cordes d’or sont les bras
au-delà des parois du sens,
liant de pollen les ailes des papillons
et de marées d’effroi
les cris des mouettes.

La chaîne de feuilles d’acacia,
plus grande que l’ange déchu
en enfer
creuse dans mon coeur
un pays de paix absolu.

Fais retarder, sous Ton aile,
Mon Dieu,
le vent qui chasse étoiles sans abri,
cieux sans refuge
et neiges percées par des herbes.