Sună ploaia la ușa biroului alb,
și tu deschizi oglinda nopții,
cu umbra iernii închizi sfere,
iar eu sunt definiția ta,
a treia stea din cele 333,
a 21-a clipă din oglinda terestră,
pictăm anotimpul tânăr din oglindă
și ne hrănim cu cioburi,
aruncate de infinit,
și ne îmbrăcăm cu oameni,
aruncați spre infinit,
și alergăm, și râdem, și plângem,
și așteptăm să fim noi,
să ne descoperim frumusețea,
ascunsă de oglindă
și alcătuită din semne.