ți-aș scrie în golul dintre brațe ceea ce se află mai curând
dincoace de propria piele întinsă sub piatra de hotar, cărarea
întreruptă pe-alocuri de saltul peste pâraiele repezi
spre-a mă ajunge din urmă și-a mă-ntâlni cu ceea ce sunt

nu-mi voi sprijini de propriul gând coatele încredințat că apa
cu vuiet mare mă va lua cu tot cu surâsul tău trist aruncat
ca o frânghie salvatoare peste abisuri, îmi voi cresta doar fuga
în țărmul pe care acum pășești cu fervoarea descoperirii

îndepărtarea de cele familiare nu-i abandon, e doar ieșire-nainte
pe arcul de cerc ce laolaltă ne strânge așa cum copilul aleargă
împletind în privirea părinților ceea ce este: gângănii, pietre și flori
ici colo țâșnite cu nerv sub pasul ce iute le-atrage din ascuns

saltul nu lasă în urmă decât umbra căci doar așa poate
un văz mai ager mrejele să-și arunce în prăpăstii-nflorite
lucruri se-agață de haine, întrebător se ridică din somn
amintindu-ți cele ce nu le știai despre culcușul în zori părăsit