La ceas tarziu de echitate
se-mparte viata pe nimic,
cand vad cum cade fiecare
sa vrea sa tac, as vrea sa zic:

Marirea voastra-n bani
si-n functii efemere
nu tine mult, caci altii
locul vostru-l vor cere.

Sa sugeti de la ceia
care muncesc cu dintii
va face de rusine
si fiul si parintii.

Sa radeti despre munca
abjecta si murdara
va face ca sa fiti
nu om ci fiara.

Sa bateti fierul rece
doar pentru a-l turti
si sa pupati in spate
doar pentru a curti
va face sa pareti
nimic cu ochi de cioara
si ca va strangeti pantecele
c-o unsuroasa sfoara.

Ati vrea ca sa mancati
si coaja mea de paine
pe care-am obtinut-o
de la blajimul caine.

Hulpavi cu gust amar
si cu miros de fiara
mi-as vinde sufletul
ca specia sa piara.

Tentaculi care sug
din munca celor multi,
desi n-ati vrea sa fiti
voi sunteti cei inculti.

Strabunii nostri vechi
ce-au fost mai tari ca noi
au aruncat in flacari
tot putredul gunoi.

Dar totusi unii trantori,
cu maneca sumeasa,
cu neamurile toate,
traiesc in noua casa.

Au pangarit sfimtenii,
au pangarit dreptate,
razand de munca dura,
de-nalta-i demnitate.

In noua randuiala
si-au cautat culcus
scaldandu-se in lapte,
dormind ca porci-i plus.

Doar focul ii atinge,
doar focul ii mai arde
pe trantorii ascunsi
dupa stindarde.

Cand vom putea ucide
pe-aceste starpituri?
Cand ii vom arunca
la groapa cu laturi?