în sângele meu se ascute o sferă
aș putea începe să plâng despre cum
îmi mișc brațele într-o direcție inversă
acelor de ceasornic și să cred
că am mai murit o dată
fără să simt întunericul din oase
fără să încurc borcanele cu spiriduși
îmbrac lumea cu gânduri diforme
fiecare șoaptă mutilează tăcerea
prin sânge tălpile își ating țărmul
Luna îmi dezvăluie aripile de melc
o lume nebună de legat oamenii cu lanțuri
aș vrea să cred că lucrurile au o anume ordine
dar nu-nțeleg de ce toate sunt cu fundul în sus
și au capul îngropat în pământ probabil
îngerii se tem de lumină