Eu am venit pe-a cerului cortină
din marea stăpânită de uitare
purtat de valurile de lumină
spre nu știu care țintă viitoare

Eu am venit mânat de întâmplare
din haosul profund fără de lege
să mă frământ mereu sub sfântul soare
până ce moartea vrea să mă dezlege

M-am minunat de opera luminii
în care m-am trezit ca-ntr-un calvar
purtat mereu de valurile firii
cum vântul poartă frunza de arțar

Prin ipoteze și prin teoreme
am incercat că să-nțeleg esenta
și-am eșuat în tragice poeme
în care anulez și existența

Am rătăcit mereu dupa himere
necunoscând a lor înfățișare
și m-am trezit la fel fără repere
teleportat în sfintele altare

O cât de mult aș vrea să pot avea
în suflet pacea binemeritată
să pot să cred pe veci că viața mea
e o-ntâmplare binecuvântată