de câte ori să vă spun că lucrurile
care sunt în pântecul pământului
sunt ele însele mațe ale acestei
mari femei numită Lume
de câte ori să vă deschid gura
și să vă torn cuvinte
să puteți înjura iarba cu gust de petrol
sondat din norii de peste paturile voastre
cu perne ce cotcodăcesc de fiecare dată la oră fixă
de câte ori să mă dezbrac în fața voastră
și să va arăt războiul de țesut carne
moștenit de la tatăl meu
la fiecare minut inima mea
se oprește câteva secunde
și trage energie electrică să poată pompa
iubirea față de voi înspre minte
e ca și cum întregul univers
ar trece prin sfârcul sânilor
atunci când toți ne trezim filosofi
pe o pășune unde iarba are gust de petrol