Inima mea a început să vadă!
Întâi ca prin fum, ca prin ceață
Apoi ca prin nor, ca prin zăpadă
Cu lacrimi ninge pe față


S-a luminat deodată până-n călcâi
A răsturnat scaune și tarabe
Apoi a pus punctul pe I
Și biciul pe punctele slabe


Inima mea este Fiul, a fi
Pe mine, mie, iarași să mă ridice;
Cel ce-a cazut între fiare, stihii
Care de viu puteau să-l mănânce


Răspunde-mi, inimă, ce vezi?
Lumina care mă străpunge ce-i?
O lume înconjurată de zăpezi,
E turma de mioare și de miei!