căței de pluș bibelouri albastre cuburi de plastic
câte nimicuri adună oamenii
purtându-și zilele pline de praf
în pumnii strânși a neputință

o vorbă nespusă la timp potrivit
aruncă în aer trei sferturi din viață
un gest neterminat rămâne ca o rană vie
mutilând
umblă întâmplarea cu zâmbet lasciv prin lume
mereu o supunem după firea și asemănarea noastră
crăpături fine se desenează pe autoportrete
un aer jilav îmbolnăvește pasărea tinereții în zbor
se descompun în siluete de fum
iubiri ce păreau pentru totdeauna
măștile cad cu tandrețe de pe ziduri
începem să adunăm
chitanțe
capete de ață
noduri la batiste
resemnări
pungi de plastic
alte și alte
renunțări

apoi într-o zi ieșim pe stradă cu un cățel de pluș în lesă
cu un bibelou albastru în buzunar
urmărind un cub de plastic
și uite așa
de ce să nu recunoaștem
că viața este frumoasă