În lacrima-mi cristalizată,
Se vede-un curcubeu
Ce oglindește-un chip de fată
Pe care-o iubesc doar eu.

În pata de culoarea vieții,
Lăsată de gîndire
Se vede și se simte gustul mierii
Ce are gustul de iubire.

ÃŽn frunza ce tot cade jos,
Lăsată-n mîna morții
Se vede timpul nemilos
Ce fură sursa vieții.

În foșnetul ierbii stufoase,
Se-aude taina tinereții
Însă moartea ne joacă farse
În ascunzișul vieții.

ÃŽn oglinda sufletului meu,
Speranța se mai vede.
Că vom rămîne tu și eu
Și-n dragoste ne-om pierde.