Sunt o cruce de vânt cu brațe de lemn
și văd cum ele se mișcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, așa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când așchii îmi sar din brațe
zilele s-au prins de mine cu rășină

fac plecăciuni și descopăr reîncarnări
și mă sprijin de nori, de amăgiri și de ziduri crăpate
dacă aș avea voie, aș rupe transparența din vocea mea
și aș da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un șarpe
mi l-aș strecura în mine dacă aș fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu și văd abur
ne înțelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorțește - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
așchii îmi sar din brațe
și trec spre pământ prin mine.