Trăim strâmb
Și uităm a cunoaște
Dorul de iubire și-adorare.
Limitele sunt fragile,
Viața li-i imens deșert,
Nu-nțeleg a spune
Lumii...de ce,cum și cand
Trăiesc,
Atunci când lumea
Nu-i din oameni,
E doar dispreț.

Eu n-o să uit niciodata,
Lucru insuși Domnului promis;
Nu așa cum lumea a uitat
Cât suntem de sus.

Străine,
Străinul vorbelor mele,
N-o să uit nimic
Din tot ce-am scris.
Chiar de lumea-n lanțuri reci
Mă va combate,
Eu știu ce-i drept,
Ce-i de prisos,
Ce-i de-a pururi,ce-i uitare.

Nu vreau să par infantilă,
Doar că-n lanțurile de fier
Îmi simt mâna-nsângerata,
Iar cu sângele-mi scriu...