Așterne numai versuri pe foaia-ngălbenită
Și sufletu-i e scrum de marele păcat,
Domnește doar obscuru-n odaia înrăită
Și viciul nemuririi demult l-a îngropat.

El nu putea să plângă, să scape de necaz,
Vroia numai iertare, se simțea vinovat,
Visase moartea amară a fiecărui caz
În care prietenia a evadat din fapt.

Spera pentru păgâna ce nu-i dorea amorul,
Visa la evadare și razele de soare,
În noapte-i apărea prea rece revolverul
Iar fuga, libertatea... erau idei hilare.