Râsul și Plânsul

(fabulă)

Din pură întâmplare, Râsul,
La teatru, întâlnește Plânsul,
Vechi amici, se înțeleg pe hol
Și se hotărăsc să intre-n rol.

Când se ridică lin cortina,
Pe-actor nu-l prinde doar lumina,
Cu cei doi în inimă ascunși,
Când râde, când are ochii plânși.

Cum cel ce-observă e privit,
Unui spectator mai amețit,
Plânsul, rapid, îi vine-n fire
Cu Râsul, și-ncep să se mire:

"-Plânge...cu zâmbetul pe buză!"
"-Ba nu! Cu lacrimi se amuză!"
Și Râsul cu Plânsul se ceartă,
Dar, ce fac ei, nu este artă!

Morala:
Sunt necesari doi pentru complot,
Numai unul să dorească tot!
L.O.
modificat 25.02.2007