Dintre mii de citadine

Dintre mii de citadine
Ce cutreieră grăbite,
Prin piețele ticsite,
După miere de albine...
După telemea, măsline...
Gogoșari și gogonele,
Câte oare simt fiorul,
(Dorului... și-nalță zborul)
Visurilor către stele?!

Dintre mii de senzuale
Și frumoase domnișoare -
Etalând provocatoare,
Nurii formelor dorsale,
Câte oare, câte oare
Mai se-abat pe căi astrale
Printre marile pleiade:
Sadoveanu, Eminescu...
Blaga, Noica, Voiculescu...
Dostoievski... Eliade?!

Dintre mii de tineri, dornici
De-afirmare și de-amor
Și de opulent decor,
Navigând pe net ușornici,
Câți mai sunt și-n artă spornici?!
Da... câți tineri cu fason
Și pretenții multe-multe,
Simt nevoia să asculte
Pe Titanul de la Bonn?!

Dintre mii de tipi războinici,
Bisnismeni stilați, prosperi...
Dintre mii de bieți șomeri,
În pauperism destoinici
Și, socialmente, roinici;
Dintre toți aceștia, dară,
Câți mai pot ca să admire,
Astăzi, bolta cu safire și-nflorita primăvară?!

Unii sunt, cu gândul, vere,
Doar la consistent câștig;
Alții tremură de frig,
Într-o strâmtă încăpere,
Visând: fleici și mici și bere;
Cei sărmani cu punga spartă,
Nu au vreme pentru artă.
Cei bogați, cu punga plină,
Au suflete rugină,
Mătrăgună și neghină!

Și atunci nu-i de mirare
C-atât de mulți români,
Care astăzi sunt stăpâni
Peste o mizeră stare,
Nu mai au, bre, aplecare
Înspre tot ce e cultură:
Belle arte, poezie...
Teatru, dans și simfonie!
– Asta-i dragă, moft, bravură!

Ceilalți cu punga grasă
Și de-o incultură crasă,
Cu trufie și cinism
Se apleacă din snobism
Înspre spre ce se cheamă „artă”.
Iar eu navigând pe-o hartă
Și pe-o navă în derivă,
(Cu o muză maladivă)
Pun poema pe-o... colivă
Și-o virez către... arhivă!

P.S.
Foaie verde solz de știmă
Cred că nu e nici o crimă
C-am gătat în monorimă.