agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-10 | |
ai putea încercui dar uiți instantaneu
ziua când rădăcinile și-au început descolăcirea odată obiectele constituiau un soi de obstacol în calea alunecării dar cu timpul au devenit permeabile credem ca s-au uitat regulile ceremonialului existențial dar e foarte probabil ca ele sa nu fi fost inventate vreodată un teatru absurd se desfășoară ritmic pe o scenă imensă și sferică în care detașarea e doza zilnică de morfină de teama încarnării sentimentele nu se mai îmbulzesc spre inimă totul a început cu un simplu refuz și va sfârși prin neputință rareori mâinile își stăpânesc tremurul și marchează linia despărțitoare singura strădanie e să rămâi un pasager cuminte transfuzia care te ține în viață nu e decât un drog împărțit în secunde convulsive arterele se contractă spasmodic sângele țâșnește în obraji fețe cunoscute se disociază în chipuri străine voci de copii încă ciupesc din auz absența lacrimilor încinge și sufocă de parcă ai fi trecut prin gură un pepene întreg dintre dinții încleștați evantaiul de cuvinte se sparge în gesturi de surdomut înainte iubirea acum resemnarea apare într-o formulă nedemonstrabilă și continui să te identifici cu imaginea virtuală proiectată în peisajul străin care te înconjoară aerul vâscos apasă tot mai greu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate