zece pictori concep suprafețe de sticlă
otravă și frumusețe
te dezbracă olea te lasă
o idee profanată
ca interiorul unei clădiri

metalul scrâșnește
transfigurând zidul perdea
îți acoperi ochii
document psihologic
din urmă
trag storul peste veșminte aruncate în dezordine

ei plătesc acum - au
tabula rasa
abia așa
pot vorbi fără jenă despre fobiile sentimentele și dorințele lor
nestăvilit

trupul tău zâmbește
manipulează valorile ordinea și simetria
ei țin fața ta în mîini
miroase
cruzimea abia ascunsă
ce șoptește
micuțule nu înțelegi oare că nu ne vom despărți niciodată
îți astup gura